Din cufărul bunicii...

Dacă tot m-am aşezat în cuibul creativităţii, mi-a venit ideea să explorez puţin memoria lucrurilor. Cum putem să o reactivăm? La un moment dat, fiecare dintre noi avem experienţa întâlnirii cu obiecte găsite în cufărul bunicilor sau străbunicilor. Atunci, timpul se opreşte parcă în loc, încercând să-şi schimbe sensul şi să ajungă înapoi, în vremea când bunica îşi broda iile, ori bunicul bătea primul stâlp al casei, acum devenită vatra părintească, dacă mai există...
Şi dacă avem privilegiul să ne întâlnim cu lucruri care au vieţuit alături de oamenii dragi nouă, unii dintre ei părându-ni-se cunoscuţi doar datorită poveştilor, de ce să nu le dăm o nouă viaţă?
Aşa am făcut eu, transformând o fustă ţărănească, găsită în podul casei, într-un geamantan vechi din lemn (martor poate, cine ştie cărui război), într-un poncho adaptat prezentului. Iată ce a ieşit:

Dumitru Constantin Dulcan spunea în "Inteligenţa materiei" : "Ţinând seama de observaţia că toate fenomenele din Univers au o evoluţie ciclică, s-ar părea a fi cel mai acceptabil conceptul unui univers ciclic pulsatoriu, descris în gândirea hindusă. Totul în Univers s-ar afla într-o perpetuă alternanţă ciclică: evoluţie-involuţie. După încheierea unui ciclu, materia şi-ar relua evoluţia din punctul Zero, fără ca vreo informaţie să transgreseze dintr-un univers într-altul, după unele viziuni, iar după altele, germenii viitorului univers s-ar afla în cel precedent".
Personal, votez cu cea de-a doua variantă, altfel...ce rost ar fi avut readucerea la viaţă a unei fuste ţărăneşti? În timp ce lucram la transformarea ei, simţeam o emoţie venită de undeva de departe. Eram din nou copilul universal aşezat cu capul în poala bunicii care spune basme iniţiatice sau îngână doine de care doar poporul romăn se poate bucura că le are. Tot în acest timp, am mai simţit ceva aproape palpabil: că ne aflăm pe o spirală a Spaţiu-Timpului, întâmpările revenind spre noi, dar pe un alt nivel, pe o altă buclă a vortexului.
De aceea, am vrut să vă împărtăşesc bucuria aducerii-aminte, cu tot ce implică acest proces, fără să însemne că ne ancorăm şi că trăim în trecut, ci din contră că celebrăm prezentul, care nu ar fi putut exista fără o memorie, o amintire, a amprentă a ceea ce a fost cândva...