Respiraţie

                                                                                           

                                                                        

Culorile verii retrase
În frunzele toamnei...
Atât de grele,
Încât cad
Înnobilând pământul
Cu ruginie căldură.
Leagăn seminţei dorminde
Peste iarnă.
Apoi, mugur ivit cu uimire
În cântec de păsări
Întoarse la matcă
Pentru a sărbători
Simfonia verii...
Şi din nou, frunzele toamnei,
Atât de grele...
Respiraţie!
Totul e o respiraţie.
La fel şi sufletele noastre
Păşind în iarnă,
Asemeni frunzelor în pământ,
Înfloresc în noi
Pentru contemplare,
Pentru a învăţa să asculte
Frumuseţea liniştii,
Pentru a celebra
Oprirea din goană
Şi a retrăi
Starea de uimire,
De graţie,
De recunoştinţă...